Castelul Bran

Castelul Bran

645. Aceasta este vârsta Castelului Bran. Piatră cu piatră, pas cu pas, anotimp după anotimp, cetatea medievală, vama și apoi reședința regală păstrează, în structura sa, 645 de povești.

A trecut prin războaie, răzmerițe, schimbări de regi, de domni, de frontiere. A părut sa fie înfrânt de comunism, jefuit și lipsit de viitor, dar în anul 2006 s-a întors acasă, la familia sa și în istoria sa firească, reintrând în proprietatea moștenitorilor de drept, copiii Principesei Ileana, nepoții Reginei Maria.

Zidurile groase adăpostesc acum piese de mobilier sau obiecte personale care au aparținut familiei Reginei Maria si își destăinuie, zi de zi, viața pe care au trăit-o într-o perioadă zbuciumată a istoriei românilor. Acum sunt martore ale bucuriilor, speranțelor, visurilor, emoțiilor ce înfloresc în sufletul oamenilor care aleg să-și petreacă aici cele mai importante momente din viață.

Parcul Regal, întins pe aproximativ 3.000 de metri pătrați, o adevărată oază de verdeață și relaxare, este un alt punct de atracție pentru vizitatori. Aici pot admira cele două lacuri unde nuferii înfloresc an de an cu generozitate, dar și savura, la umbra bătrânilor copaci, experiențe gourmet. Casa de Ceai a Reginei Maria, recent renovată și devenită Restaurantul Castelului, oferă un spațiu generos pentru a petrece aici momente unice. Parcul Regal este și martor al bucuriei celor mici care răspund invitației, în număr tot mai mare, de a-și petrece aici, într-un cadru medieval, special conceput pentru ei, Ziua Internațională a Copilului. Cavaleri și domnițe, actori, meșteri populari îi îndrumă pe cei mici în lumea medievală, în imaginar alături de personaje de teatru sau în tainele meșteșugurilor strămoșești. Tot aici, cu diverse prilejuri, ansambluri populare locale expun ritualuri strămoșești, datini, tradiții populare pentru a promova ceea ce are mai frumos și mai prețios sufletul poporului român. Sărbătorile Pascale, Crăciunul, Anul Nou, Dragobetele sunt doar câteva momente în care portul popular este purtat cu cinste și bucurie.

La fiecare sfârșit de octombrie, așa cum este și firesc, atât Parcul Regal cât și Castelul Bran se metamorfozează în locul ideal pentru petrecerea de Halloween, motiv pentru care, pentru o noapte, Castelul devine Turnul lui Babel, iar poveștile de groază se șoptesc în toate limbile pământului.

Castelul are nu numai 645 de ani, ci și mii de fețe. Castelul are turiști care vin sa vadă, elevi care vin sa învețe, are îndrăgostiți care prind curaj să rămână împreună pentru restul zilelor lor. Are iubitori de teatru și devoratori de cărți, iubitori de vin și gurmanzi. Motarzi ruși și montagnarzi germani, israelieni înnebuniți de peisajul verde, americani uimiți, britanici vânători de legende, italieni amorezați și spanioli solari, toți îl iubesc! Pentru miile sale de fețe. Desenate, cântate, șesute, modelate, cioplite, fotografiate în mii de variante, culori, texturi, arome… Castelul Bran este doar unul dintre castelele Europei, nu cel mai mare, nu cel mai vechi, nu cel mai bine documentat. Dar cu toate acestea, este unic, o destinație visată de milioane de oameni, irepetabilă pentru toți vizitatorii săi.

Noi știm că atunci când pleacă de la Castel, orice român și-a adus aminte mai bine despre el însuși, despre bunici, despre învățător și despre doamna de română, despre mirosul bucătăriei în pragul Paștelui. Și noi știm că orice străin se va întoarce acasă cu un fir de suflet românesc. Noi sperăm să putem face în așa fel, ca răspunsul la întrebarea cum a fost în Romania sa fie: minunat!

Regândit de cei mai buni profesioniști români din toate domeniile, slujit de o echipă inteligentă și devotată, luminat de prestația unor artiști de mare valoare, readus la viață de entuziasmul vizitatorilor săi, Castelul Bran va continua să promoveze excelența și bunul-simț românesc, ospitalitatea, tradițiile, miturile și legendele acestui spațiu magic numit România, oferind cele mai variate, unice și surprinzătoare servicii turistice din sud-estul Europei. Veniți și reveniți la Castel, va fi mereu altfel. Și nu uitați: vizitați-l înainte de miezul nopții!

Social Media