Olimpia, Muzeul Sportului și Turismului Montan, Brașov

Despre

Olimpia, Muzeul Sportului și Turismului Montan, Brașov

Este cel mai tânăr muzeu al țării, unicul muzeu național despre turism și civilizația montană. Agenda sa de evenimente și viziunea îl definesc dincolo de limitele unui muzeu clasic, având calitatea de promotor pentru educația montană, protecția patrimoniului istoric sportiv si turistic și, mai ales, loc de întâlnire pentru relaxare culturală și învățare proactivă. După numai doi ani de activitate platforma TripAdvisor îl recomandă ca muzeul cu cel mai ridicat grad de satisfacție a vizitatorilor din Brașov, iar recenziile îl califică prin număr și aprecieri, ca fiind unul dintre cele mai profesioniste și frumoase muzee din România.


Muzeul unic al sportului și turismului montan din România

Bunurile culturale relevante și unice despre istoria sportului și turismului montan din România, activitatea singulară la nivel național de cercetare și valorificare științifică a patrimoniului istoric sportiv și turistic și managementul dedicat profilului muzeal unic asigură destinației o agendă anuală bogată și inedită, prietenoasă, mereu surprinzătoare. 
Pentru o țară care se laudă cu performanțe sportive și tradiția turistică montană, Olimpia este singurul răspuns profesionist și accesibil publicului larg de toate vârstele. Seniorilor le revigorăm nostalgii despre momente frumoase din trecut, copiilor le stimulăm curiozitatea prin aplicațiile interactive și designul atractiv al expozițiilor, adulților le confirmăm prin piese istorice și informații, nu prin lozinci și clișee, mândria de a fi român, în privința performanțelor sportive, dar și apartenența noastră serioasă la istoria europeană a cuceririi munților. Locul în sine merită un suvenir foto pentru orice turist: o clădire romantică, cu o arhitectură alpină, la poalele Tâmpei, lângă Bastionul Țesătorilor, cu o vedere panoramică superbă asupra centrului istoric. Iarna, vizita la muzeu poate să fie completată pe patinoarul lipit de Olimpia; vara, de pe terasele exterioare ale muzeului pot fi urmărite meciuri și antrenamente din turnee internaționale de tenis. 

Motivele revenirii la destinație țin de expoziții temporare cu teme atractive, piese de patrimoniu valoroase expuse în premieră, expoziții itinerate din străinătate, conferințe interesante, ateliere speciale de educație montană și oportunitatea de a te întâlni cu personalități ale sportului și alpinismului, mândria de a le arăta prietenilor și/sau musafirilor din străinătate un muzeu reprezentativ pentru identitatea noastră istorică, organizat la nivelul de excelență întâlnit în țările cu muzee reprezentative pentru istoria sportului și turismului.
Datorită frumuseții locului, a farmecului clădirii și a condensării patrimoniului în spațiul muzeal, Olimpia este o destinație care o dată vizitată îți lasă impresia că nu ai descoperit tot și că merită să revii! Tot ce înseamnă evenimente atașate acestui muzeu, înseamnă gesturi de respect ale gazdelor pentru cei care le sunt fideli și deja declarați prieteni ai muzeului, dar și pentru vizitatorii care între locurile clasice de bifat turistic au ales o destinație care sigur îi face mai speciali și mai siguri că au câștigat timp și cunoștințe.
Muzeul unic al sportului și turismului montan din România
Muzeul unic al sportului și turismului montan din România

Un muzeu care te face să revii

Dovada că o vizită la muzeu poate să fie un motiv suficient pentru a (re)vizita o destinație turistică ce aparent este (arhi)cunoscută este un exemplu că nu turiștii evită muzeele, ci muzeele evită turiștii. Apreciem că, dacă tema istorică este aleasă să fie de interes pentru publicul larg și este prezentată atractiv, muzeul poate să devină o destinație turistică în sine. În prezent, conform comentariilor de pe platformele de recomandări turistice, dar și a evaluarilor profesioniste, turiștii sunt interesați să descopere istoria locurilor pe care le vizitează, îndeosebi aspectele care diferențiază un loc istoric de altul (identitatea istorică). S-a ajuns la o saturație în privința experiențelor virtuale și turiștii doresc să vadă patrimoniu real, dar prezentat pe înțelesul lor și într-o manieră interactivă. În acest sens a fost străduința amenajării și funcționării muzeului nostru. Un rol foarte important este asumarea de către comunitatea locală.

Și în acest caz, imediat după deschidere, muzeul a devenit gazdă pentru diferite evenimente organizate în parteneriat și, foarte important, promotorul unui program amplu de educație montană pentru elevi (numai în anul 2025 au fost peste 2850 elevi). În comparație cu alte muzee mari, aflate chiar în destinații turistice cunoscute, Olimpia, muzeu cu o suprafață foarte mică, a demonstrat, din perspectiva satosfacției vizitatorilor, că nu contează mărimea și durata vizitei, ci calitatea acesteia. Un proiect foarte importanta pentru noi este asigurarea prestigiului internațional. Dovada recunoașterii este acceptarea muzeului nostru, în calitate de membru cu drepturi depline, în Alianța Internațională a Muzeelor Montane (IMMA), respectiv prezența noastră în compania muzeelor naționale dedicate Muntelui din: Italia, Elveția, Franța, Germania, Polonia, Slovenia, Nepal.

Olimpia, Muzeul Sportului și Turismului Montan în Social Media


Galerie Media