IAȘI

Câștigătoarele categoriei CITY BREAK: IAȘI | BRAȘOV | TÂRGOVIȘTE

IAȘI

Municipiul Iași este situat în Nord-Estul României și este cel mai mare din provincia istorica Moldova. Prima atestare arheologica datează din 1408, într-un document emis la curtea domnitorului Alexandru cel Bun, însă exista dovezi ale existenței așezărilor omenești din Paleolitic. În Evul Mediu, o perioada de 300 de ani, Iasul a fost capitala Moldovei. Nicolae Iorga spune despre Iași că ”cine n-a fost aici nu poate să străbată cu înţelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate pătrunde după cuviinţă de spiritul trecutului nostru care trăieşte în acest loc mai viu şi mai bogat decât oriunde aiurea”. Fiecare oraș are farmecul lui și Iașul iși definește personalitatea poetic pentru că suntem în orașul teiului lui Eminescu și parfumul teilor din tot orașul te învăluie în fiecare început de vară.

Iașul a fost mereu al oamenilor curajoși care au modelat istoria. Al creatorilor de versuri, de artă, de unire. Astăzi, orașul și-a regăsit curajul de construi un viitor al creatorilor de mâine. Al celor care modelează timpul. Trecutul creat de oameni pentru oameni La Iași s-a pregătit Unirea de la 1918. Și tot aici, în mai 1600, se realiza prima unire a Țărilor Române, când Mihai Viteazul îl alunga pe Ieremia Movilă de pe tronul Moldovei. Este orașul nașterii României moderne.

Este un oraș cosmopolit, în care și-au găsit locul de-a lungul vremii multe naționalități. Așa se explica existența unei biserici armenești mai veche (1395) decât însăși atestarea documentara și a unor importante comunități lipovenești, italiene, rome, grecești și evreiești.

Cea mai veche universitate din România (Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”), primul teatru evreiesc din lume, primul muzeu de istorie naturală din țară, cea mai veche grădină botanică din România (Anastasie Fătu), prima piesă de teatru în limba română și primul teatru național sunt momente și realizări marcante pe care Iașul le-a găzduit de-a lungul timpului. La Iași este unul dintre cele “șapte teatre din lume care îți taie respirația”, clădirea actuală a Teatrului „Vasile Alecsandri” ocupă locul 2 în acest top realizat de BBC. La Iași sunt peste 500 de monumente istorice și zeci de muzee. Iași este Capitala Culturală a României.

În prezent, orașul își reconfigurează drumul într-un ritm modern, este un important centru de studii, cu cele 6 universități diferite și se bucura de o atmosfera vibranta, dinamica în care își găsesc locul oameni de cultura renumiți, dar și tineri artiști sau reprezentanți ai industriilor creative ori tineri din industria IT. Deși trăiește în prezent, Iasul și-a păstrat specificul și personalitatea, respecta meșteșugurile și tradițiile vechilor locuitori, integrându-le armonios într-un spațiu stimulant și vibrant. In Iasi se gaseste singurul hotel de cinci stele din Moldova si alte unitati de cazare cu facilitati de inalta calitate. Restaurantele și cluburile sunt diverse, prietenoase și cu personalitate. Teatrul si Opera sunt renumite pe plan national si international, atat pentru productiile artistice, dar si prin sediul deosebit de atragator.

La Iași, bijuteriile arhitecturale dau un aer boem fiecărei plimbări și descoperiri. Palatul Culturii este cea mai importantă reprezentare a stilului neogotic din România. Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” ocupă clădirea (stil neoclasic, construită între anii 1930 și 1934) care iniţial a adăpostit sediul Fundaţiei Regelui Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” impresionează prin dimensiuni și arhitectură, a fost construită după planurile arhitectului elvețian Louis Blanc, în stil eclectic francez, îmbinând clasicul și barocul. ”Sala Pașilor Pierduți” este minunat decorată cu picturi murale suprarealiste realizate de marele artist contemporan Sabin Bălaşa. Se spune că la Iași, din orice loc te afli, poţi vedea turla unei biserici. Orașul celor 100 de biserici reunește edificii ale cultului ortodox, catolic, armean, lipovenesc sau neoprotestant. Pelerinul va descoperi monumente religioase încărcate de istorie și spiritualitate, morminte ale ctitorilor și ale ierarhilor sau o iconografia bogată. Vizitatorul laic va admira priveliștea din Turnul Goliei și poveștile despre diaconul Creangă, armonia de arce ale coloanelor din marmură de la Biserica Bărboi, dantelăria din piatră de la Trei Ierarhi sau pictura familiei Regale de la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc. Baldachinul cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala Mitropolitană reprezintă epicentrul vieții ortodoxe la Iași și atrage anual sute de mii de pelerini din tot Estul Europei.

Complexul urbanistic Palas e un oraș într-un oraș. Inaugurat în anul 2012, se întinde pe o suprafață de 270.000 mp și a costat în jur de 265 de milioane de euro, fiind, la momentul construirii, cea mai mare investiție imobiliară din afara Bucureștiului. Cu o suprafață de peste 5 hectare și inspirat de estetica renascentistă, Parcul Palas creează o splendidă belvedere a Palatului Culturii, simbolul Iașului. Grădina este situată pe fostul teren al Curții Domnești din Iași și include zeci de mii de plante decorative și arbori, răspunzând nevoii unui spațiu accesibil și confortabil pentru vizitatorii moderni, adulți și copii deopotrivă. Palas este și districtul de business al orașului, cu peste 100.000 de metri pătrați de birouri clasa A și peste 50 de companii internaționale.

Iași este orașul care construiește pentru oameni. Cultura tech din Iași crește în fiecare an, startup-uri promițătoare sunt lansate din cadrul ecosistemelor tehnologice precum hackathon-uri, programe de mentorat și accelerare, workshop-uri și programe de investiții. Ecosistemul startup-urilor ieșene a strâns peste 7 milioane de euro de la fonduri de investiții și Business Angels. Iașul este hub-ul IT cu a doua cea mai mare creștere din Europa. Desi aparent am spus multe, mai sunt inca si mai multe de descoperit, asadar te așteptăm în orașul creatorilor care modelează timpul!
Mai multe detalii găsiți și aici: www.turism-iasi.ro

Descoperă Iași!

guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments