LITORALUL ROMÂNESC ESTE CU ANALIZELE LA ZI, IAR POTRIVIT ACESTORA, APA MĂRII NEGRE ESTE EXCELENTĂ PENTRU ÎMBĂIERE

  • Post comments:0 Comments
You are currently viewing LITORALUL ROMÂNESC ESTE CU ANALIZELE LA ZI, IAR POTRIVIT ACESTORA, APA MĂRII NEGRE ESTE EXCELENTĂ PENTRU ÎMBĂIERE

Litoralul românesc este cu analizele la zi, iar potrivit acestora, apa Mării Negre este excelentă pentru îmbăiere.

În ultimele zile au apărut numeroase știri negative despre litoralul românesc, despre care s-a afirmat că reprezintă un adevărat pericol pentru turiști. Această campanie de denigrare este menită să îi descurajeze pe români să vină pe plajele de la Marea Neagră, în condițiile în care, multe alte state europene încurajează turismul local, în special după doi ani de pandemie, când oamenii au stat izolați și agenții economici au avut de suferit.

Informațiile alarmiste despre litoralul românesc au mers până la ideea că rechinii ar putea ajunge în Marea Neagră și că sunt gata să-i atace pe turiști, deși biologii afirmă că litoralul românesc este sigur din acest punct de vedere și că, la noi, nu există rechini.

Organizația Patronală Mamaia-Constanța dezminte zvonurile apărute în presă și prezintă, în acest sens, date oficiale relevante, oferite de Direcția de Sănătate Publică din Constanța. Potrivit ultimelor buletine de analiză realizate de specialiștii de la D.S.P. pentru apa Mării Negre de pe litoralul românesc, în toate stațiunile apa este foarte bună pentru îmbăiere.

https://dspct.ro/wp-content/uploads/2022/07/9.-Calitatea-apei-de-imbaiere-11-15.07.2022-Mangalia.pdf

Hotelierii și proprietarii de plaje au obligația ca, pe toată durata sezonului estival, să monitorizeze calitatea apei mării. Aceasta este în parametri, iar îmbăierea este permisă, potrivit analizelor făcute de specialiștii DSP, în perioada 11-15.07.2022.

În fiecare sezon, monitorizarea calităţii apei de îmbăiere din Marea Neagră este realizată de DSP Constanţa, prin analizarea probelor de apă de mare prelevate din 50 de puncte fixe stabilite de-a lungul litoralului judeţului Constanţa de la Corbu şi până la Vama Veche. Prelevarea se face de două ori pe lună, după un calendar de monitorizare stabilit la începutul fiecărui sezon, care este transmis la Ministerul Sănătății și, ulterior, la Comisia Europeană.

Pentru fiecare punct fix de monitorizare de pe litoralul românesc, se determină, conform Directivei Europene pentru apa de îmbăiere, parametrii pentru E. Coli și enterococi.

Reprezentanții O.P.M.C.T.A. îi încurajează pe turiști să își petreacă vacanța de vară pe litoralul românesc al Mării Negre, care este o destinație sigură.

guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments