Moneasa, Arad

Despre

Moneasa, Arad

Unul dintre satele specializate recunoscute de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului este Moneasa. Satul Moneasa a fost recunoscut ca sat specializat pe tematicile Balneologie și Natură & Liniște, în cadrul proiectului pilot pentru recunoașterea satelor turistice din România. Supranumită „Perla Apusenilor”, Moneasa se află la o altitudine de aproape 300 de metri, la poalele Munților Codru-Moma, în județul Arad. Stațiunea este cunoscută încă din secolul al XVI-lea, fiind apreciată mai ales pentru izvoarele ei mezotermale. Titlul de „stațiune balneară” i-a fost conferit de Ministerul de Interne Regal Maghiar, în anul 1896. În prezent, Moneasa este o stațiune turistică de interes național.


Echilibru între Natură, Tratament și Agrement

Stațiunea Moneasa are ca profil, cura și tratamentul pentru afecțiuni ale sistemului nervos central și periferic, ale sistemului locomotor, unele afecțiuni ginecologice, nevroză astenică, reumatologie și boli asociate-nutriție, metabolice (diabet mellitus, obezitate). Factorii naturali de cură sunt climatul, ce are un efect calmant asupra organismului uman în general și asupra sistemului nervos central în mod particular, și apele minerale oligoterme. Apele termale au temperatura de 25-32°C si sunt ape bicarbonatate, calcice, magnezice, sodice, hipotone.

Ape termale / tratament
Turiștii pot profita de beneficiile apelor termale de la Moneasa în următoarele locații:
1. Hotel Parc https://hotelparcmoneasa.ro/un-loc-unde-te-poti-bucura.../
2. Hotel Codru Moma https://www.facebook.com/Hotel.Codru.Moma.Moneasa
3. Hotel Neoklinik https://www.neoklinik.ro/BazaTratament
4. Ștrandul din Moneasa, situat la 400 metri de centrul stațiunii. Ștrandul dispune de 3 bazine de diferite mărimi alimentate cu apă termominerală (temperatura medie de 26 grade C).

Obiective turistice/activități în Moneasa
1. Peştera de la Băi (Grota Ursului) este localizată la aproximativ 500 metri de centrul staţiunii Moneasa și este deschisă în sezonul estival. Traseul are o lungime de 200 metri și constă în parcurgerea tunelului de acces și a primei porțiuni din galeria principală a peșterii. Vizitele se fac în grupuri conduse de ghizi, dotate cu echipament corespunzător (cască cu sistem de iluminare electric). Contact: 0770-846-001.
2. La Punctul de Belvedere se poate ajunge urmând traseul turistic Moneasa–ruinele cuptorului de topit fier–cariera de marmură roșie (marcaj punct roșu) sau din drumul de acces spre carieră. Din drum până la Punctul de Belvedere se ajunge urmând o potecă cu o lungime de aproximativ 200 metri (marcaj cercuri duble de culoare albă și roșie).
3. Parcul de aventură este deschis în sezonul estival, pe drumul care duce spre Lacul cu Nuferi și Grota Ursului. Parcul dispune de 4 trasee, atât de tiroliană cât și trasee suspendate de cățărări, potrivite pentru adulți și copii.
4. Tabăra Moneasa are o capacitate de 85 de locuri de cazare. Tabăra dispune de un teren de fotbal cu gazon sintetic, un teren de handbal și o sală multifuncțională de minifotbal.
5. Cuptorul de topit fier din Moneasa este construit din piatră de granit cu căptușeală de cărămidă. Acest cuptor este un important vestigiu al intensei activități de prelucrare a fierului care se practica în sectorul Sebiș-Moneasa, în secolele XVIII-XIX.
6. Cariera de marmură neagră și roșie este accesibilă urmând un traseu de aproximativ 1 km de la Punctul de Belvedere. Blocurile de marmură exploatate din această carieră au fost folosite la ridicarea unor edificii în Arad, Budapesta și Viena.
7. Monumentul Czaran Gyula. Czaran Gyula s-a născut în comuna Șepreuș în anul 1847 și a fost cel mai de seamă pionier al turismului din regiune. Acesta a proiectat și construit câteva din aleile stațiunii. Este înmormântat la Moneasa.
8. Localnicii spun că nimeni nu poate trece prin stațiune fără să viziteze și lacul cu nuferi termali, care se află lângă prima vilă construită în stațiune, inaugurată în 1897, denumită „Nufărul”. Renumit este și lacul cu bărci, un mic lac artificial unde se pot face plimbări cu bărci sau cu hidrobiciclete.
9. Muzeul Satului din Moneasa cuprinde o colecție de obiecte vechi care reconstituie gospodăria tradițională: unelte, mobilier, vase, ziare, costume, etc. Muzeul se poate vizita la cerere. Contact: 0755-830-548.
10. În inima stațiunii Moneasa, așezat pe o culme domoală, se află Schitul ortodox. În anul 2009 a fost pusă piatra de temelie, la sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, care a devenit hramul așezământului monahal.
 
Echilibru între Natură, Tratament și Agrement
Echilibru între Natură, Tratament și Agrement

Destinație în Plină Ascensiune Turistică

La Moneasa se vede un reviriment al turismului, adus de organizarea evenimentelor și promovarea lor. Până în luna octombrie a anului 2025, stațiunea a avut peste 80 000 de turiști care s-au cazat cel puțin o noapte. Până la finalul anului, se estimează că s-a depășit numărul de 100 000 de turiști cazați pentru cel puțin o noapte la Moneasa. Evenimentele organizate în stațiune, promovarea și interesul crescut din partea primarului și al administrației locale au adus un plus. În vara aceasta, la Moneasa au fost organizate peste 20 de evenimente iar efectele sunt vizibile. Se va continua în această direcție, se va investi în spații de agrement, printre care și baza sportivă modernizată de Consiliul Județean, se vor organiza evenimente, se va promova frumusețea locului, pentru a pune în valoare obiectivele locale și natura generoasă. 

Moneasa în Social Media


Galerie Media