Băile Balvanyos, Covasna
Despre
Băile Balvanyos, Covasna
Situată pe Muntele Puturosu, cu cea mai sudică manifestare a fenomenelor postvulcanice din Carpații Orientali, stațiunea Băile Balvanyoș se remarcă prin bogăția mofetelor, solfatarelor și multitudinea izvoarelor de ape minerale cu valoare geologică, turistică și terapeutică. Înconjurată de păduri, atrage turiști prin aerul ozonat, trasee de drumeție, cazări cu priveliști deosebite, servicii SPA și wellness, băi tradiționale secuiești și numeroase atracții naturale, programe.
Tradiție, Vindecare și Relaxare Naturală
Băile Balvanyoș înseamnă libertate în mijlocul naturii: o destinație perfectă pentru relaxare și recreere. Drumețiile făcute aici contribuie nu numai la păstrarea sănătății, dar și la îmbogățirea cunoștințelor despre natura înconjurătoare. Băile tradiționale secuiești - Baia fetelor Apor și Băile Csiszár - sunt adevărate oaze ale medicinei tradiționale. Având mai multe bazine reci și captări cu apă minerală, de diferite dimensiuni, cu diverse compoziții chimice și proprietăți benefice, cu nume evocatoare, povești și proprietăți, sunt ideale pentru o baie revigorantă în timpul verii sau pur și simplu pentru a fi uimit de bogăția naturală ce se datorează fenomenului post-vulcanic. Atracțiile turistice de neratat sunt: Peștera Puturosu, care este cea mai mare mofetă naturală din Europa care eliberează în fiecare zi aproximativ 6.000 m³ de dioxid de carbon aproape pur; ruinele cetății Balvanyoș, aflate pe un vârf de stâncă cu pante abrupte; Cimitirul Păsărilor, surparea unei galerii de mine sulfurice cu acumulare de hidrogen sulfuric, unde multe păsări își găsesc sfârșitul datorită gazului letal; „Tinovul Răbufnitoarea” , o turbărie bogată în izvoare de apă dulce, cu emanații de bioxid de carbon, unde cresc plante rare, relicte din era glaciară precum bumbăcărița, roua cerului, trestia de câmp, specii de rogoz.În ultimii ani, zona a cunoscut dezvoltări semnificative în domeniul wellness și SPA, și construire de cazări la nivel superlativ, consolidându-se ca punct de referință în șirul stațiunilor turistice oferind programe atât pentru adulți, cât și pentru familii cu copii - toate integrate armonios în peisajul natural. În stațiune există o ofertă bogată și variată de cazări și restaurante: de la pensiuni turistice intime, familile, cabane sau căsuțe modulare din lemn și tiny house-uri cu vederi panoramice, până la complexe hoteliere de 4 stele cu servicii impecabile; de la mâncăruri tradiționale românești și secuiești, până la restaurante cu specific gourmet sau dedicate iubitorilor de pizza. Sună incredibil, dar este adevărat: Băile Balvanyoș este o destinație atractivă în fiecare anotimp! Primăvara, când pădurile prind viață, stațiunea este ideală pentru drumeții, potrivită pentru retreaturi de wellness; vara, la munte, temperaturile sunt mai răcoroase decât în zonele de câmpie, ceea ce face stațiunea un refugiu perfect de caniculă; toamna peisajele devin spectaculoase și fotogenice datorită multitudinii de culori ai pădurii; iarna vine cu un decor montan de poveste, cu zăpadă și atmosferă liniștită, unde experiența SPA poate fi apreciată după excursiile, drumețiile în apropiere, sau datul cu săniuș.
Colaborare şi Dezvoltare
Băile Balvanyoș este o stațiune turistică în dezvoltare continuă.Balvanyos Resort s-a consolidat ca un punct de referință, oferind servicii de SPA și wellness la nivel înalt în mijlocul ariei naturale protejate Ciomad-Balvanyos: Grand Santerra SPA este o oază de liniște și de recreere în mijlocul unei rezervații naturale cu un SPA de 2.000 m², cu secțiuni Adults only și Kids friendly, care, pentru adulți este un loc de recreere și regenerare, iar pentru copii, un tărâm al distracției și aventurii. Efortul depus a fost recunoscută și răsplătită și în anul 2025 la TopHotel Awards 2025, unde Balvanyos Resort a primit premiul Gold în categoria Leisure Hotel of the Year, Grand Santerra Spa premiul Silver în categoria Best Hotel Spa, iar Peakture Hotel Balvanyos a fost premiat cu Bronze în categoria Hotel opening of the Year; la Termalia Awards, Grand Hotel Balvanyos Resort a primit premiul The Excellence Award in Hospitality, Wellness and Spa.
Băile Csiszár reprezintă o altă locație și atracție, unde descendenții familiei Csiszár s-au întors în țară pentru a investi și dezvolta baia tradițională secuiască, lărgind gama produselor turistice, oferind turiștilor un alt tip de produs turistic: cea de medicină populară.
Renovarea completă a Băilor fetelor Apor (care se află doar la 5 minute de mers de la Balvanyos Resort) este un exemplu de urmat, deoarece baia populară secuiască a fost reconstruită prin clacă în anul 2015 - sub îndrumarea profesională a Fundației Ars Topia din Ungaria și Fundația Vinca Minor, fosta custode a ariei naturale protejate -, cu implicarea localnicilor timp de 10 zile. Deși este vorba despre o atracție naturală, care, cu timpul se degradează datorită faptului că este expus la condițiile meteorologice, primește îngrijirea necesară ori de câte ori este nevoie pentru a fi în continuare o atracție turistică.
În anul 2023, sub îndrumarea Consiliul Județean Covasna s-a organizat o clacă, unde, cu implicarea voluntarilor, ONG-urilor, fundațiilor de tineret, a fost renovată altarul fecioarei Maria, la care se poate ajunge printr-o urcare ușoară de cca. zece minute din parcarea hotelului Balvanyos Resort. Altarul a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea de baronul Gábor Apor din Turia pentru ca pacienții sanatoriului ridicat tot de el să se poată ruga aici pentru vindecare. Acest act nu este numai un omagiu adus unei persoane care a jucat un rol esențial în dezvoltarea stațiunii de odinioară, ci și o preocupare constantă de îmbunătățire a imaginii stațiunii turistice.
Prima capelă ecumenică a județului Covasna fost construită la Băile Balvanyoș, ideea fiind de a deservi fiecare turist, indiferent de confesiunea religioasă.
Aceste dezvoltări se datorează și sprijinului oferit de autoritatea locală, care depune eforturi pentru ca Băile Balvanyoș să își mențină renumele în rândul stațiunilor de interes local; totuși, această evoluție nu ar fi fost posibilă fără implicarea și expertiza profesională a investitorilor.