Ansamblul urban „Piața 1 Decembrie 1918”, Botoșani
Despre
Ansamblul urban „Piața 1 Decembrie 1918”, Botoșani
Ansamblul urban „Piața 1 Decembrie 1918” reprezintă nucleul istoric și turistic al municipiului Botoșani. Acesta este inclus pe Lista Monumentelor Istorice (cod BT-II-a-A-01856) și este considerat unul dintre cele mai bine conservate centre vechi din Moldova fiind adesea supranumit în trecut „micul Leipzig”. Acesta adăposteşte o serie de clădiri vechi cu destinaţie comercială, construite la sfârşitul secolului al XIX-lea. Arhitectura acestor clădiri este renumită pe plan internaţional, deoarece întreaga zonă a târgului medieval păstrează elemente arhitecturale valoroase, la scară mare, greu de găsit în alte oraşe de provincie din ţară. De remarcat este faptul că în centrul vechi al oraşului, se păstrează o structură subterană de târg, cu pivniţe boltite suprapuse.
Între istorie, cultură și liniște
Botoşaniul se remarcă prin diversitatea culturală , „Oraşul doamnelor”, aşa cum mai este numit Botoşaniul, a dat culturii române cele mai multe personalităţi devenind astfel un fel de brand al culturii naţionale. Cochet şi şarmant deopotrivă, Botoşaniul surprinde plăcut turistul prin oaza de verdeaţă şi bogăţia de flori care îl îmbracă, prin arhitectura veche a clădirilor existente, dar şi prin modestia sa tipic moldovenească. Orașul și împrejurimile sale oferă o experiență autentică, fiind locul de naștere al unor genii precum Mihai Eminescu și Nicolae Iorga, dar și destinația unuia dintre cele mai mari parcuri acvatice din nordul țării.Revenirea în Botoșani oferă o reconectare cu un oraș în plină revitalizare a centrului istoric, cunoscut pentru atmosfera sa liniștită, costurile de viață accesibile și bogata moștenire culturală (orașul geniilor). Este un loc ideal pentru a redescoperi spiritul locului, tradițiile și proiectele locale de dezvoltare. Botoșaniul merită reconsiderat pentru atmosfera sa istorică și liniștită, păstrând farmecul unui târg cosmopolit din vremea lui Eminescu. Ansamblul urban „Piața 1 Decembrie 1918” din Botoșani este centrul istoric al orașului, fiind adesea supranumit în trecut „micul Leipzig”. Această denumire provine de la asemănarea arhitecturală și funcțională cu centrul comercial al orașului german Leipzig, datorită activității comerciale intense și a stilului clădirilor construite în secolul al XIX-lea.
Centrul Vechi oferă imagini nostalgice ale orașului de odinioară, oferind o calitate a vieții îmbunătățită prin demersuri de adaptare la schimbările climatice și dezvoltare culturală. Zona istorică, reprezentată în special de Piața 1 Decembrie, păstrează farmecul de altădată, fiind o marcă a identității locale.
Deși o parte din ansamblu a fost distrusă în perioada comunistă, zona rămasă a fost subiectul unor proiecte de restaurare, precum transformarea într-un Centru Multimedia Transfrontalier pentru a revitaliza turismul.
Centrul Vechi din Botoșani merită revizitat pentru a admira arhitectura comercială unică din secolele XVIII-XIX, care formează unul dintre cele mai pitorești ansambluri urbane din România. Zona trece prin procese de regenerare pentru a redeveni inima culturală și comercială a orașului, oferind o incursiune autentică în istoria locală, cu subsoluri vechi și legende urbane fascinante.
Motive principale pentru a reveni în Botoșani:
- Farmec Istoric și Cultural: Orașul păstrează o atmosferă unică, de epocă, vizibilă în Centrul Vechi, care amintește de perioada în care a fost un centru multietnic și cultural important. Ansamblul arhitectural din Centrul Vechi al orașului Botoșani strânge la un loc 60 de clădiri monument istoric si este unic în zona Moldovei.
- Spiritul Ecumenic și Arhitectura Religioasă: Poți descoperi monumente precum Biserica Sf Gheorghe si Biserica Uspenia (unde a fost botezat Eminescu ) dovezi ale bogăției multiculturale a orașului.
- Calitatea Vieții: Municipalitatea investește în adaptarea la schimbările climatice și în creșterea calității vieții cetățenilor.
- Nostalgie și Tradiție: Proiecte precum instalarea de imagini cu „Orașul de odinioară” pe stâlpii din centrul vechi redau farmecul de altădată al urbei.
Evenimente Culturale: Orașul găzduiește constant concerte simfonice, spectacole la Teatru și festivaluri de tradiții care readuc la viață obiceiurile locale organizate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani,Rapsozii Botosaniului si Scoala Populara de Arta,iar multe dintre ele se desfasoara in Centrul Istoric.
Misterul Subteranelor: Legendele despre beciurile și galeriile subterane folosite în trecut pentru depozitarea mărfurilor sau ca refugiu oferă zonei o aură mistică, ideală pentru pasionații de istorie vie.
Traseul Multicultural: Centrul este inima unui tur care include vestigii ale comunităților de armeni și evrei care au definit orașul, oferind o perspectivă rară asupra diversității istorice a Moldovei.
Strategie, identitate și promovare turistică
Chiar dacă nu există o Organizație a Managementului Destinației, Municipiul Botoșani, prin intermediul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani, desfășoară o activitate similară pentru promovarea destinației.
Din anul 2024 avem o Strategie de Dezvoltare a Turismului la nivelul Municipiului Botoșani. Odată cu aceasta a fost creat brandul turistic ca instrument de promovare a orașului: Botoșani – Istorie Vie. Logo-ul a fost, așadar, creat în jurul componentei arhitecturale vechi, de oraș cu tradiție, care păstrează și conservă elemente urbanistice de excepție, ce transmit o invitație la o călătorie în timp tuturor celor ce ajung aici. Sloganul „ISTORIE VIE” ne transmite o multiculturalitate efervescentă, în armonie cu spiritul acestui oraș, o lume ce respiră tradiție, cultură și istorie la fiecare pas și care face legătura între istoria orașului și modul în care aceasta se traduce în peisajul turistic actual. O istorie vie, expresie a tot ce poate fi vizitat în Botoșani, o rememorare a locurilor de altădată, o panoplie urbană ce aduce aminte de oamenii care s-au născut, au trăit aici și au dat faimă orașului.
În fiecare an avem participări la Târgurile de Turism ale României și participăm în standul M.E.D.A.T. cel puțin la 2 târguri internaționale. Există protocoale de colaborare cu numeroase instituții școlare, unități hoteliere. La nivel de municipiu există Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului „Țara de Sus”, organizație neguvernamentală înființată în anul 2018, cu rol activ în promovarea turismului și valorificarea patrimoniului cultural al Municipiului Botoșani, cu experiență în organizarea de evenimente, promovare turistică și dezvoltarea de parteneriate public–private.
Potențialul ofertei turistice a orașului Botoșani, actualmente, cuprinde mai multe forme de turism, datorită atractivității resurselor și experiențelor existente. Turismul este marcat de faptul că Municipiul Botoșani se laudă în fața țării cu un izvor al culturii și înțelepciunii, fiind locul nașterii unor mari personalități ce au marcat, prin talentul și devotamentul lor, evoluția științei.
Ansamblul urban „Piața 1 Decembrie 1918” a devenit un exemplu de succes în managementul turistic, prin revalorificarea patrimoniului cultural și istoric, transformând un potențial local într-o destinație atractivă, în ciuda lipsei resurselor naturale majore, precum muntele sau marea. Succesul se bazează pe o strategie integrată ce combină investițiile în infrastructura de agrement cu promovarea intensă a identității sale turistice.
Turismul cultural și eminescian: valorificarea „rutei Eminescu” și a moștenirii altor personalități culturale născute în zonă a creat un brand cultural solid. Managementul turistic s-a concentrat pe exploatarea legăturii orașului cu mari personalități (Eminescu, Iorga, Enescu, Luchian):
- Trasee tematice: proiectul „O cultură, o rută” ghidează turiștii pe urmele lui Mihai Eminescu în zona urbană.
- Reabilitarea monumentelor: obiective precum Centrul Vechi Istoric sunt integrate în circuite turistice itinerante, care conservă arhitectura medievală și de târgoveți.
- Digitalizare și informare: funcționarea eficientă a Centrului Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Botoșani asigură suport logistic gratuit pentru vizitatori.
- Promovare transfrontalieră: proiecte în parteneriat cu Republica Moldova și Ucraina urmăresc creșterea vizibilității zonei la nivel regional.