Cunoscută astăzi sub numele de Rodna, localitatea noastră a fost locuită încă din epoca de piatră fiind una din cele mai vechi localități ale acestor ținuturi. Drept dovadă sunt cele trei topoare de piatră găsite în depresiunea Rodnei, două topoare perforate se află la muzeul Cuibul Visurilor din localitatea Maieru iar al treilea aflat de groparii din Rodna este în colecția personală a domnului Păiuș Liviu care la data descoperirii era viceprimar al localității Rodna. La săparea fundației bisericii Ortodoxe s-au aflat mai multe târnăcoape uzate din bronz care au fost trimise la muzeul Brukenthal din Sibiu pentru autentificare, dar din cauza celui de al Doilea Război Mondial li s-a pierdut urma, păstrându-se doar procesul verbal de predare.
Pe timpul regilor Arpadieni, Rodna era condusă de un comite regal și se bucura de multe privilegii: avea emblemă, monedă proprie din argint numită “marcă cu pond de Rodna”, avea jude, jurați și se emiteau acte, la care se adaugă multele instalații miniere, iar Valea Someșului s-a numit Valea Rodnei. Aceasta administra toate satele românești până la Mocod, cuprinzând și satele de pe Valea Țibleșului, numită Valea Zagrei, în total 23 de localități care formau Districtul Văii Rodnei.
Atestată documentar în 1235 ca un important centru minier și metalurgic când ducele Daniil de Haliciuc comandă un obiect din argint pentru a-l oferi cadou regelui Ungariei și vine personal să îl ridice și face însemnări de călătorie. Din nefericire, în anul 1241, chiar de 1 aprilie, în ziua de Paști, asupra Rodnei se năpustesc hoardele tătare conduse de Cadan și Buri. Primul atac a fost respins de cavalerii teutoni care apărau orașul (civitas) și instalațiile miniere. Teutonii au sărbătorit prea repede victoria, pentru că după un timp tătarii atacă din nou, de data aceasta prin mai multe locuri și surprind teutonii care au băut, după cum notează călugărul Rogerius, martor ocular. Tătarii au săvârșit un adevărat măcel, ucigând în jur de 4000 de rodneni, germani și români. Au incendiat biserica fortificată și aceasta s-a dărâmat din cauza temperaturii ucigând pe toți care au căutat refugiu în ea; dar și biserica valahilor, ucigând și pe cei trei preoți români: Anastasie, Domide și Marcu. Văzându-se fără apărare, locuitorii s-au predat și tătarii au prădat în voie iar în dupămasa acelei zile au luat drumul spre Bistrița, luând din Rodna pe lângă multe bogății și 600 de prizonieri printre care și pe comitele Aristaldus. Supraviețuitorii au adunat cadavrele și le-au depus într-o groapă comună la umbra zidului rămas din vechea biserică.
" Aşezare binecuvântată de Dumnezeu, rânduită sub zidurile protectoare ale munţilor..., îngenuncheată, pustiită şi răstignită de barbarii păgâni, Rodna a reînviat, s-a refăcut şi a rezistat prin secole, aici, la cumpăna dintre imperii pline de pofte şi lăcomii. Din cenuşă de pasăre Phoenix, din coroana de spini care i-a fost pusă pe frunte întru sângerare şi durere, Rodna a renăscut de fiecare dată tocmai pentru că oamenii ei au fost buni creştini, aşezându-şi rosturile vieţii pe înălţătoarea pildă a lui Isus."(Mircea Mureşianu şi colab. „Rodna, pagini de monografie").
