Castle Hotel Daniel

Castle Hotel Daniel

Saloane intime și apartamente spațioase, pereți seculari și arcade grațioase - oaspeții noștri se vor bucura de atmosfera autentică al unui castel renascentist, fiind în același timp răsfățați de confortul timpurilor moderne.

Construcția castelului a început în prima jumătate a secolului 17., în perioada renașterii târzii din Transilvania, de către familia Daniel de Vârghiș, o veche familie nobilă secuiască. Între anii 1669 și 1680 lăcașul din Tălișoara a fost extins și transformat într-o veritabilă reședință nobiliară, la etaj fiind amenajată o sală de baluri, iar pe fronton fiind amplasat un impozant blazon sculptat în piatră, cu animalul emblemă al familiei, lebăda cu gâtul străpuns cu o săgeată.

Secvențele pictate pe pereții interiori povestesc scene din viața familiei, un fel de „facebook” din secolul al 17.-lea, una dintre scene depictându-l pe Principele Bethlen la ospăț la Danieli, o altă scenă arătând o nuntă princiară, cu Daniel Janos (întemeietorul ramurii din Tălișoara a familiei) drept maestru de ceremonii.
Poveștile de aproape 400 de ani sunt astăzi readuse la viață prin intermediul unei expoziții multimedia, „1680 reloaded”, ce vă invită să descoperiți curiozități din viața familiei, precum cât îi lua lui Mihaly Daniel să ajungă la Constantinopol, sau cum au ținut o nuntă fără participarea mirelui.

Camerele signature, precum Apartamentul cu Lebăda, Boudoarul Contesei sau Camera Constantinopol, transpun și ele oaspetele în atmosfera vremurilor de altădată, fiecare cameră promițând o poveste unică. Comfortul și designul însă sunt același: lemnul străvechi se potrivește perfect cu suprafețele lustruite, iar textilele tradiționale sunt moi și catifelate.

Oferta gastronomică completează și ea experiența deosebită, meniul nostru se bazează pe ingrediente locale, provenite de la mici producători, reinterpretând cele mai bune rețete din Transilvania, prin adaptarea lor la exigențele culinare ale secolului 21. Din moment ce orice specialitate merită un vin de exceptie, vom fi încântați să recomandăm alegerea perfectă din selecția noastră de vinuri.

Experiența la conac am gândit-o ca pe escapadă în care oaspeții să se detașeze de agitația cotidiană, în care să bucure de momentele petrecute alături de cei dragi, în care să redescopere poveștile și valorile trecutului și să se regăsească pe ei înșiși.

Astfel a fost conceput Cellarium Slow Down Spa, un spațiu atemporal ancorat în istorie, unde ești invitat să încetinești în mod conștient; să mergi încet, să respiri încet, să te purifici și să te regenerezi, ca apoi să revii grațios la ritmul tău cotidian, cu un nivel de energie mai ridicat. Situat în pivnița boltită a Castelului, într-o atmosferă arhitecturală cu totul aparte, Cellarium Spa oferă relaxare totală ce îmbină efectele bine-cunoscute ale băilor romane cu temperaturi alternante, cu remedii tradiționale locale. Astfel, pe lângă facilitățile clasice precum piscina cu apă turcoaz ce se întinde printre bolțile cărămizii, jacuzzi-ul și sauna, aici găsiți și atracții inedite ca Scrub Bar-ul cu elixirul local, chimenul; Kneip-ul Secuiesc, o alternanță revigorantă de apă caldă și rece, folosit și de către bunicii noștri, sau puteți beneficia de un masajul nostru signature, Masajul Tămăduitor cu bocceluțe calde cu plante medicinale.

Mai mult, castelul se află într-o regiune de poveste, denumită de către localnici Ținutul Pădurilor, unde natura și tradițiile încă se păstrează neatinse. Pentru cei care doresc să le descopere, am grupat toate aceste atracții în tururi tematice. Amintim aici excursia ghidată în Cheile Vârghișului cu descoperirea peșterii cu lilieci, sau Ziua meșteșugurilor tradiționale, în care vizităm meșteșugari cu tradiție păstrată din generație în generație, o adevărată lecție de viață despre respectul față de muncă și rânduiala lucrurilor

Social Media